Satul Opatiţa este situat de-a lungul cursului pârâului Birduţa, un afluent de pe malul drept al râului Bârzava. Din punct de vedere geografic el se regăseşte în câmpia înaltă, subcolinară a Gătaiei. Cercetările de arheologie medievală de la Opatiţa – Călăşturi s-au demarat în cadrul unui proiect

mai vast, al nostru, de identificare şi cercetare a arhitecturii ecleziastice medievale din Banat. Numele satului Opatiţa provine dintr-un apelativ maghiar Apacza, cu semnificaţia de călugăriţă. Dealtfel şi toponimul Călăşturi exprimă o realitate arheologică evidentă, localizând acolo o mănăstire, Kolostor, în limba maghiară, cu semnificaţia evidentă de mănăstire.

Documentele de cancelarie au consemnat existenţa satului Opatiţa în anii 1333-1335, cu o parohie catolică ce făcea parte din Arhidiaconatul de Timiş, din cadrul Episcopiei catolice a Cenadului. Informaţii ulterioare, din secolul al XV-lea, confirmă existenţa unei biserici aflate în stare de ruină ce necesita reparaţii. Un act din anul 1445 a consemnat biserica catolică din Opatiţa, închinată Fecioarei Maria, apărată de ziduri din lemn împotriva atacurilor turceşti.

Ruinele de la Opatiţa – Călăşturi au rămas până în momentul actual în afara sferei de interes arheologic, ele fiind doar semnalate de B. Milleker în anul 1884. Aş dori să menţionez faptul că cercetările de arheologie medievală de la Opatiţa sunt finanţate de Primăria oraşului Deta, în parteneriat cu Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, ceea ce reprezintă dacă nu o premieră, un lucru extrem de rar şi demn de laudă în arheologia românească, când o comunitate locală finanţează o cercetare arheologică.

În cursul anului 2005 s-au iniţiat cercetările arheologice de la Opatiţa care au identificat o necropolă medievală, din care au fost săpate 22 de morminte. Inventarul funerar, cu monede maghiare, sugerează o încadrare cronologică a necropolei în secolele XIII-XV.
Săpăturile arheologice au evidenţiat aspecte extrem de importante, care plasează situl de la Călăşturi între obiectivele extrem de importante ale Evului Mediu din Banat. S-au configurat elementele fortificaţiei medievale surprinse în cursul cercetării.

Fortificaţia medievală
Terasa înaltă a Birduţei a fost amenajată artificial, în cursul Evului Mediu, fiind fortificată cu şanţuri, val de apărare şi palisadă. Fortificaţia are plan rectangular, cu colţurile rotunjite, alipită pe latura sudică direct pe malul înalt de circa 10 m şi abrupt al pârâului Birduţa. Spaţiul nordic, estic şi vestic au fost întărite cu elemente artificiale de apărare. Şanţul de apărare este evident şi acum pe teren, având forma unei semielipse. Astfel s-a constatat că el a avut o deschidere de 12 m şi o adâncime, măsurată de la nivelul actual de călcare de –1,90 m. Topografia arheologică, foarte bine păstrată pe spaţiul vestic al fortificaţiei, a evidenţiat prezenţa unui val de pământ dispus în faţa şanţului de apărare şi a unui alt şanţ de apărare, aflat în faţa valului de pământ. Aşadar, fortificaţia de pământ de la Opatiţa-Călăşturi a avut două şanţuri de apărare separate printr-un val de pământ. Valul de apărare a avut o formă aproape semicirculară, fiind construit din pământ negru, adus din vecinătate. Traseul valului de apărare este evident pe o lungime de circa 50 m, între malul pârâului Birduţa şi drumul de pământ Opatiţa-Birda. Şanţul de apărare II a fost săpat în prelungirea valului de apărare, lucru evidenţiat stratigrafic. El a avut o deschidere la gură de 5,50 m şi o adâncime, măsurată de la nivelul actual de călcare, de 2,10 m.
Palisada.

În stadiul actual al cercetării s-au putut face observaţii cu privire la structura fortificaţiei din lemn pe latura de nord şi vest a acesteia. Astfel, latura de nord a fost apărată de un gard dublu din lemn. Cele două feţe ale gardului au fost legate între ele prin bârne transversale.

Gardul de pe latura de vest a fost ridicat dintr-un singur rând de cununi de bârne. El era dublat, spre interior, cu amenajări din bârne dispuse în plan triunghiular ceea ce-i conferea o mare stabilitate. Aceste amenajări de formă triunghiulară erau ridicate în aceeaşi tehnică a cununilor de bârne orizontale.

Extrem de interesant a fost realizată închiderea colţului de NV al fortificaţiei, cu un turn pentagonal din lemn ridicat, evident, în aceeaşi tehnică. S-au identificat arheologic elementele de racordare ale turnului atât la gardul simplu, de pe zona vestică, cât şi la gardul dublu de pe latura de nord. Laturile turnului au dimensiunile următoare: 4m/3,872,7/2,8/3 m, el având o suprafaţă interioară de circa 13 m2, din care suprafaţă utilă circa 10 m2. Fortificaţia din lemn a fost distrusă de un incendiu violent, după cum denotă arderea puternică a lutuielii în care a fost îmbrăcată. Cele patru monede găsite la nivelul de distrugere au fost extrem de deteriorate datorită arderii şi prin urmare nu pot fi determinate.

Datarea fortificaţiei este asigurată în stadiul actual al cercetării de materiale descoperite în nivelul de ardere şi distrugere a fortificaţiei. Vârfurile de săgeţi găsite sugerează o încadrare a acestora în cursul perioadei veacului al XV-lea.

Necropola identificată în cursul anului 2005 a fost investigată parţial şi până în cursul anului 2008. Au fost cercetate un număr de 34 morminte în S2 şi S3 distruse şi deranjate încă din cursul Evului Mediu. Nu s-a găsit inventar funerar la mormintele cercetate.
Cercetările de arheologie medievală, derulate în parteneriat de Primăria şi Consiliul local Deta cu Muzeul Banatului Montan, plasează fortificaţia de la Opatiţa, prin importanţa descoperirilor şi posibilitatea conservării „in situ”, în zona de maxim interes a arheologiei bănăţene.

Fortificația

Șanțul și valul