Urna funerară de la Liubcova - Țiglărie.

În toate epocile istorice, în cazul morții unui individ, colectivitatea umană din care făcea partea se confrunta cu un aspect al cărui finalizare instituie, în timp, un sistem complex de practici privind modul de tratare a defunctului (înhumare, ardere etc.), lucruri ce definesc și reprezintă ritul funerar practicat de comunitate.

Pornind de la aceasta, propunem pentru obiectul lunii o urnă funerară, descoperită în cadrul cercetărilor arheologice ale necropolei de la Liubcova – Țiglărie. Urna provine din unul dintre cele 69 de morminte de incinerație cercetate în cadrul necropolei, încadrată cronologic Culturii Gârla-Mare. Zona Liubcovei a fost îndelung cercetată din punct de vedere arheologic, fiind identificate numeroase dovezi legate de diferitele manifestări ale civilizațiilor preistorice și antice.

O medalie a Societății de Căi Ferate din Anina din anul 1885.

Exponatul lunii decembrie la Muzeul Banatului Montan din Reșița constă într-o medalie de bronz realizată în atelierul de turnătorie artistică al Societății de Căi Ferate Anina în anul 1885, obiect care face parte din colecția de numismatică a muzeului. Piesa prezintă următoarele caracteristici: Avers: central, stema mijlocie maghiară timbrată de coroană (reprezentare în relief înalt); fără legendă. Revers: central, simbolul căilor ferate (roată de tren cu aripi și mănunchi de fulgere), în spate, raze; în partea de sus, simbolul minier (două unelte încrucișate), deasupra, literele AVT (inițialele de la Aninai Vasút Társaság – Societatea de Căi Ferate Anina), în partea de jos, legenda semicirculară: ANINA 1885 OKT.10. D = 74 mm, G = 199,3 g.

Deşi începuturile mineritului şi metalurgiei în Banat sunt atestate încă din antichitate, aceste activităţi vor intra într-o fază de dezvoltare modernă odată cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea când Banatul a fost încorporat Imperiului Habsburgic ca un domeniu al coroanei supus împăratului, o provincie camerală în care nu s-a permis existenţa proprietăţii private asupra marilor moşii, după cum nu a fost acceptată niciun fel de suzeranitate particulară laică sau ecleziastică. Primele activităţi industriale s-au concentrat în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea pe exploatarea resurselor subsolului bănăţean, în principal a zăcămintelor de metale feroase, neferoase şi cărbune, ceea ce a determinat o intensă activitate minieră şi metalurgică.

Zinc tipografic.

Litografia (din greaca veche λίθος - litos, piatră + γράφω - grafein, a scrie) este o metodă de tipar utilizând o placă sau o piatră cu o suprafață perfect netedă. Litografia, care înseamnă așadar scriere sau desen pe piatră, se bazează pe relația de respingere dintre ulei și apă. Artistul desenează pe o placă de calcar poroasă (sau o placă de imprimare metalică) cu un mediu gras. O soluție chimică de acid și gumă arabică este apoi aplicată pe suprafață, care fixează imaginea grasă în piatră, stabilind zonele de imagine și non-imagine. În procesul de imprimare, piatra este menținută umedă pe măsură ce cerneala pe bază de ulei este rulată pe suprafață. Imaginea atrage cerneala și respinge apa, în timp ce zonele nedesenate atrag apa și resping cerneala. Piatra este acoperită cu o foaie de hârtie și trecută printr-o presă de tipar de înaltă presiune care transferă desenul pe hârtie. Litografia a fost descoperită de către inventatorul german Alois Senefelder în anul 1796, de atunci ea fiind folosită pentru a imprima un text sau o lucrare artistică pe hârtie sau pe un alt material potrivit.

Un tip distinct de litografie, procesul de zincografie a fost un proces de imprimare planografic care folosea plăci de zinc mai degrabă decât plăci de calcar mai costisitor și mai greoi.

Estetica unui crepuscul.

Obiectul lunii noiembrie este o Mapa de corespondență datând din 1899, un exemplar rar, prin frumusețea și atenția detaliului. Aparține cu siguranță unui atelier al Imperiului austro-ungar, cu autor necunoscut însă. Erau multe atelierele care la sfârșitul sec. al XIX-lea se întreceau să redea eleganța și să etaleze frumosul celor mai comune obiecte, fie că era vorba de casă, birou, ateliere de lucru. Era o grijă specială acordată formei de prezentare, tipică perioadei de liberalizare culturală, manifestată pregnant în universul multinațional și cosmopolit al Imperiului.