^Start
Nicolae Ilieşiu, Monografia istorică a Banatului, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Dumitru Ţeicu, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011, 425 p.
Efortul de recuperare a istoriei local-zonale bănăţene este întregit prin publicarea sub egida Muzeului Banatului Montan a acestei lucrări, datorate unui istoric multă vreme rămas în conul de umbră al interesului ştiinţific, dacă nu chiar ignorat în acest colţ de ţară. Este vorba de Nicolae Ilieşiu, cu titlul de mai sus. Din păcate efortul său monografic a rămas nefinalizat, dar şi aşa documentaţia pe care ne-o pune la dispoziţie (este drept fără o riguroasă aranjare conform canoanelor ştiinţifice, şi urmând metoda anchetei monografice), creionează un tablou cu elemente rămase inedite pînă la apariţia acestei cărţi, îndeosebi în ceea ce priveşte evenimentele anului 1918 din Banat. Atăt istoricul profesionist cât şi cei ce doresc să cunoască istoria de început de secol a acestei provincii găsesc aici o bogată informaţie, situată sub zodia elementului factologic din acea perioadă de după primul război mondial. De altfel, autorul nici nu şi-a propus să întreprindă o analiză a celor prezentate, lăsând pur şi simplu faptele să vorbească de la sine. Prin această iniţiativă editorială este meritoriu recuperată memoria unui istoric uitat.
Muzeul Banatului Montan Resita are un patrimoniu de circa 76.000 piese de obiecte de arta, etnografie, mineralogie, istorie industriala si nu in ultimul rand de arheologie si numismatica. Colectiile constituite in cinci decenii de existenta ale muzeului provin din donatii, din achizitii si din cercetarile arheologice.
Donatiile au constituit mugurii din care a inflorit si au crescut colectiile initiale ale muzeului. Amintim aici colectia de roci fosile donata de inginerul Anton Reingesen in anul 1962, donatiile lui A. Vetö si altii din anii de inceput ai Muzeului resitean.
Colectia de arta Stendl are un spatiu anume rezervat in salile muzeului. Cunoscutul artist plastic Ioan Stendl si doamna Teodora Stendl au donat Muzeului Banatului Montan din Resita in anul 2007 un numar de 20 de picturi si cateva lucrari textile de arta ale doamnei Teodora Stendl. Aceasta constituie cea mai importanta colectie de arta a muzeului.
Colectiile de arheologie insumeaza un numar de circa 21000 de piese din paleolotic pana in epoca medievala. Aceste colectii s-au constituit prin cercetari sistematice derulate in: asezarile de la Gornea, Liubcova, Ilidia, Moldova Veche, Valea Timisului, Divici, Cuptoare si Gradinari; cetatile de la Varadia, Liubcova, Gornea, Pojejena, Divici, Ilidia, Socol, Coronini; necropolele de la Liubcova, Moldova Veche, Divici, Sopotu Vechi, Gornea, Ilidia, Ersig, Carnea, Cuptoare, Bazias.
Reprezentative pentru preistorie sunt piesele clasate ca bunuri culturale mobile in Patimoniul Cultural National la categoria Fond si Tezaur (statuete, altare, capace de vas, amforeta).
Epoca romana si romana tarzie este bine reprezentata prin cele aproximativ 11500 de monede care fac parte din tezaurele de la Macesti, Moldova Veche, Curcubata, Radimna, caramida cu scris cursiv amplu de la Gornea, colectiile de vase si obiecte de bronz si fier.
Pentru epoca medievala din cele 700 de artefacte care au fost descoperite in necropole, 300 sunt incadrate la categoria piese de podoaba.
Colectia numismatica cuprinde 14.500 monede
Colectia de istorie a tehnicii numara 900 piese
Colectia de carte si istoria artei - 300 de exemplare
Colectia de arta populara si etnografie - 1121 de piese
Program vizitare: Luni - Sâmbătă, 09:00 - 17:00