Ligia Boldea, Nobilimea românească din Banat în secolele XIV-XVI (origine, statut, studiu genealogic), Ed. Banatica, Reşiţa, 2002, 378 p.

Autoarea derulează o profundă analiză dedicată fenomenului social al nobilimii române din Banat în epoca medievală, fiind vorba aici de un excurs monografic asupra principalelor aspecte ale evoluţiei elitelor româneşti bănăţene, încadrat în două secole de istorie, începând cu mijlocul secolului al XIV-lea şi până în jurul anului 1552, perioadă definitorie pentru ascensiunea şi afirmarea acestei mici feudalităţi române de origine cnezială. În planul dispunerii teritoriale, cercetarea a luat în calcul doar zona Banatului montan şi piemontan, ţinut care prin specificul său geografic, dar şi prin poziţia sa mărginaşă, de graniţă, a permis conservarea şi perpetuarea acelor autonomii româneşti încadrate realităţilor statale ale regatului maghiar sub forma districtelor privilegiate, care au oferit cadrul necesar dezvoltării unei elite sociale româneşti. Pe lângă problemele legate de originea cnezială, de statutul social-juridic, de rolul militar ori de aspectele confesionale proprii acestui segment social, o bună parte a cercetării s-a axat pe studiul genealogic al principalelor familii nobile române bănăţene (Bizerea de Caransebeş, Deş de Timişel, Gârlişte de Rudăria, Fiat de Armeniş, Măcicaş de Tincova, Mâtnic de Ohaba-Mâtnic şi Racoviţă de Caransebeş), cu intenţia de a se evidenţia această categorie socială activă şi tenace, care a reuşit, uneori prin compromis, să acceadă în ierarhia oficială a regatului maghiar, păstrând în acelaşi timp multe din particularităţile obârşiei sale.