^Start
Ioan Corneliu Scheuşan, Depresiunea Domaşnea-Mehadia, Ed. Banatica, Reşiţa, 1997, 203 p.
Este una dintre puţinele contribuţii din domeniul geografiei, fiind vorba de un studiu fizico-geografic, cu privire specială asupra reliefului unei unităţi depresionare mai puţin cercetate – Depresiunea Domaşnea-Mehadia, situată ca unitate geomorfologică în bazinul superior al văilor Mehadica şi Belareca, la contactul a două mari regiuni de relief – Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Banatului. Lucrarea a necesitat atât observaţii şi cercetări detaliate de teren sau analize de laborator, cât şi consultarea şi interpretarea unor materiale bibliografice cu profil geografic şi geologic. Studiul urmăreşte să prezinte principalele caracteristici ale complexului fizico-geografic sub aspect genetic şi evolutiv, cu accent deosebit asupra reliefului, în strânsă acţiune şi interdependenţă cu celelalte componente ale învelişului geografic, în conexiune cu unităţile limitrofe şi cu posibilităţile de cunoaştere şi evaluare a surselor de potenţial natural al acestora. Textului lucrării i-a fost alăturat un substanţial material ilustrativ, alcătuit din hărţi, profile geologice şi geografice, fotografii, diagrame şi tabele, care au urmărit realizarea unei cât mai judicioase completări a cercetării de bază.
Colectia numismatica cuprinde 14.500 monede
Colectia de istorie a tehnicii numara 900 piese
Colectia de carte si istoria artei - 300 de exemplare
Colectia de arta populara si etnografie - 1121 de piese
Program vizitare: Luni - Sâmbătă, 09:00 - 17:00