^Start
Costin Feneşan, Rudolf Gräf, Vasile M. Zaberca, Ion Popa, Din istoria cărbunelui. Anina 200, Muzeul de Istorie al judeţului Caraş-Severin, Reşiţa, 1991, 140 p.
Alcătuirea acestui demers istoriografic a fost prilejuită de împlinirea a 200 de ani de minerit carbonifer pe teritoriul României, activitate ce a debutat la Anina-Steierdorf, în Banat, în anul 1790. Volumul, alcătuit pe baza unei bogate documentaţii în arhivele din Austria, Slovacia şi România, este o ilustrare a istoriei locurilor şi a celor care au trăit aici, a celor care au conferit, iniţial, viaţă unei localităţi, apoi prestigiu unui puternic centru minier. Sfera de interes a autorilor s-a îndreptat atât asupra evoluţiei tehnologiei mineritului pe parcursul unui veac şi jumătate de istorie (de la începuturile exploatării huilei la Anina în 1792 şi până în anul 1948), cât şi a transferului dreptului de exploatare de la Direcţia Minieră Bănăţeană şi Erariul austriac, la Societatea Imperială Privilegiată de Stat Austriacă de Căi Ferate (STEG) şi mai apoi la Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (UDR). Au fost analizate şi ilustrate în grafice şi tabele baza materială a complexului minier, producţia minieră, infrastructura dezvoltată în zonă pentru facilitarea aprovizionării şi desfacerii mărfurilor, precum şi impactul economic, social şi cultural pe care întreaga exploatare minieră l-a avut atât asupra localităţii, cât şi a întregii zone a Banatului montan.
Colectia numismatica cuprinde 14.500 monede
Colectia de istorie a tehnicii numara 900 piese
Colectia de carte si istoria artei - 300 de exemplare
Colectia de arta populara si etnografie - 1121 de piese
Program vizitare: Luni - Sâmbătă, 09:00 - 17:00