Dumitru Ţeicu, Moara de apă din Banat, Editura Istros, Brăila, 2012.

Rezultantă a unui program de cooperare transfrontalieră România-Serbia, lucrarea completează în mod fericit o problematică ce a mai fost tratată în scrisul etnologic bănăţean şi de mare interes pe plan european, prin prisma a ceea ce astăzi se înscrie sub sintagma ,,arheologie industrială”. Numai că în cazul de faţă perspectiva este difertă în tratarea materialulu faptic sesizat in situ. Dacă o altă lucrare consacrată morii industriilor populare din Caraş-Severin încerca să pună în evidenţă dinamica acestui fenomen în lumea satului bănăţean în imediata contemporaneitate, prezentul volum se înscrie sub zodia a ceea ce s-a numit nu demult etnologie de salvare, recuperind şi fixând pentru posteritate un corpus de date asupra unei categorii monumentale situată sub riscul de a deveni o realitate revolută în spaţiul cultural menţionat. O asemenea aserţiune nu este deloc gratuită dacă se ţine cont că un mare număr de mori cu roată orizontală au dispărut atât în perioada comunistă a colectivizării şi, după o relativă stagnare în anii 70-80 ai secolului trecut, fenomenul din păcate înregistrează o escaladare alarmantă, în anii 90 numărul monumentelor de profil înjumătăţindu-se faţă de deceniul anterior. Materialul de teren este structurat din perspectivă monografică, monumentele fiind prezentate pe localităţi, cu o bogată şi aplicată iconografie (planşe, releveee, documentaţie foto). Fiind vorba de o lucrare datorată în primul rând unui istoric, datele privind istoria morii cu roată orizontală din Banat sunt bogate şi expuse cu o deosebită acribie, aşa încât specilaliştii, şi nu numai, îşi pot face o idee pertinentă asupra respectivului fenomen etno-cultural al satului bănăţean, care din acest punct de vedere se prezintă ca un izolat pe plan naţional, în ciuda dispariţiei multor unităţi monumentale, Banatul fiind şi acum depozitarul unui (încă) mare număr de monumente hidrotehnice.