^Start

foto1 foto2 foto3 foto4 foto5


Colectia numismatica cuprinde 14.500 monede

Colectia de istorie a tehnicii numara 900 piese

Colectia de carte si istoria artei - 300 de exemplare

Colectia de arta populara si etnografie - 1121 de piese

Program vizitare: Luni - Sâmbătă, 09:00 - 17:00

360 Tour

Credință și culoare
Piese de artă - carte veche

Scaneaza pentru a vizualiza

Vizitatori

Azi
Saptamana asta
Luna asta
Total
851
5923
851
4904940

# în secțiunea "Biblioteca electronică" puteți citi online publicațiile noastre

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Urnă funerară.

Obiectul lunii iunie 2021 la Muzeul Banatului Montan

Urna funerară cu numărul de inventar 873 face parte din colecția de arheologie a Muzeului Banatului Montan din Reșița. Locul de proveniență al acesteia este localitatea Liubcova, punctul toponimic Țiglărie sau Depozitul lui Fischer, din Clisura Dunării.

Interesant este modul în care aceasta a fost descoperită. În anul 1979 urna este găsită alături de încă alte cinci vase asemenea de către elevul Rubaș Ignat ca urmare a scăderii nivelului Dunării. Astfel, în anul 1981, au debutat cercetările arheologice în cadrul necropolei plane de incinerație de la Liubcova. Un aport important la cercetarea necropolei a avut-o arheologul reșițean Caius Săcărin, a cărui activitate a fost strâns legată de cercetarea Clisurii Dunării.

Urna funerară este supraetajată, nu are gât, în schimb păstrează două toarte dispuse în zona diametrului maxim. Vasul este ornamentat cu

motive specifice culturii ŽutoBrdo - Gârla Mare.

Decorul bogat al vasului a fost realizat în tehnica inciziei, acesta fiind încrustat cu o pastă de culoare albă. Pe suprafața vasului distingem două registre în care regăsim ornamente punctate dispuse circular, sub forma unor linii cu capetele spiralate sau nu, dar și frize. Nu lipsesc cercurile concentrice realizate prin ștampilare sau liniile. Astfel de vase pot fi întâlnite într-un spaţiu relativ restrâns care cuprinde sudul Banatului, nord-estul Serbiei, sud-vestul Olteniei și nord-vestul Bulgariei.

Boia Constantin

 

Obiectul_lunii_iunie_2021_la_Muzeul_Banatului_Montan.jpg

Volume publicate
Banatica
Vanzare de carte