^Start

foto1 foto2 foto3 foto4 foto5


Colectia numismatica cuprinde 14.500 monede

Colectia de istorie a tehnicii numara 900 piese

Colectia de carte si istoria artei - 300 de exemplare

Colectia de arta populara si etnografie - 1121 de piese

Program vizitare: Luni - Sâmbătă, 09:00 - 17:00

360 Tour

Credință și culoare
Piese de artă - carte veche

Scaneaza pentru a vizualiza

Vizitatori

Azi
Saptamana asta
Luna asta
Total
916
9445
39489
5101192

# în secțiunea "Biblioteca electronică" puteți citi online publicațiile noastre

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Serviciu pentru fumători – obiect decorativ între artă și viciu.

Obiectul lunii aprilie 2023 la Muzeul Banatului Montan

Cel mai răspândit viciu al omenirii, fumatul, a devenit una din problematicile sanitare dificil de estompat. Unul dintre principalele ingrediente folosite în fumat este tutunul. Tutunul este o plantă ale cărei frunze, după un proces intens de deshidratare, sunt frecvent utilizate în confecționarea țigaretelor și trabucurilor. Tabacul, cum mai este denumit tutunul, face parte din familia Solanaceae, genul Nicotiana, iar acesta se regăsea în mod natural încă de acum 5000 de ani în Anzii peruvieni și ecuadorieni, fiind utilizat de băștinașii amerindieni ca un medicament universal pentru a trata diferite afecțiuni. De asemenea, fumatul a avut și o conotație religioasă, acesta fiind folosit de vraci și șamani în diferite incantații, cu scopul detașării mentalului de corp, facilitând așa-zisa apropriere față de zei.

O formă mai elevată a produselor din tabac o constituie trabucul, țigară rulată din foi de tutun, pregătită minuțios, în care tutunul din care este produs trebuie să fie optim fermentat și uscat, iar frunza plantei de tutun trebuie să aibă o textură elastică, mătăsoasă, cu nuanțe de maro ori negru, cu proprietăți bune de ardere și cu o aromă plăcută.

Apariția trabucului a fost prima dată sesizată în secolul al X-lea în America Centrală, mai precis în cultura mayașă, în special în zona insulară, respectiv Cuba sau Guatemala. Ulterior, în secolul al XVIII-lea, începea și producția la scară industrială pe teritoriul Europei, primele fabrici fiind în Spania, unde se confecționau trabucuri din tutun cubanez.

De cele mai multe ori trabucul era asociat cu opulența, rafinamentul, chiar cu eleganța, iar orice obiect asociat acestui produs era preluat, implicit, în sfera ineditului. Prin urmare, în colecțiile deținute de Muzeul Banatului Montan Reșița regăsim un serviciu pentru fumători propus pentru a constitui obiectul lunii aprilie. Este format dintr-un trepied cu picioare din bambus, dispuse în poziție concurentă, având punctul de intersecție la mijlocul acestora. Pe trepied se află prins un suport metalic circular, susținerile fiind reprezentate prin sfere expuse aidoma unor vârfuri de triunghi echilateral. Pe marginea suportului circular se regăsesc inscripționate motive grafice specifice antichității greco-romane. Pe suport sunt fixate trei cupe de dimensiuni diferite și un dispozitiv sub formă de roată verticală, cu un orificiu central folosit pentru tăierea trabucurilor la unul din capete. Fiecare cupă este prevăzută la bază cu un picior tronconic, iar în partea superioară sunt prezente decorații din email negru, cu motive zoomorfe și vegetale. De asemenea, cele două cupe de dimensiuni mari sunt întrebuințate ca suport pentru trabucuri și chibrituri, iar cea mai mică era folosită pe post de scrumieră.

Serviciul pentru fumători este realizat din metal și bambus, cu dimensiunile 88 x 21 cm. Piesa datează cu aproximație din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este vorba de un obiect ce denotă, în același timp, atât uzualul unui viciu emancipat cât și luxul unui element de design interior. În acest sens, asimilarea obiectelor de uz monden ca obiecte decorative evidențiază atributul estetic al acelui obiect, indicând totodată și nivelul de bunăstare al deținătorului.

Minodora Damian
Istoric

https://unimedia.info/ro/news/057829cb2c88bbe2/istoria-tutunului-de-la-planta-mistica-la-industria-mondiala.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tutun
https://www.tuburiaparate.ro/blog/istoria-tutunului-cine-l-a-descoperit-si-cum-a-evoluat-aceasta-industrie
https://www.tuburiaparate.ro/blog/istoria-trabucului-cand-a-fost-inventat

Obiectul_lunii_aprilie_2023_la_Muzeul_Banatului_Montan_01.jpgObiectul_lunii_aprilie_2023_la_Muzeul_Banatului_Montan_02.jpgObiectul_lunii_aprilie_2023_la_Muzeul_Banatului_Montan_03.jpg

Volume publicate
Banatica
Vanzare de carte