Studiu "Problema țărănească" (1942).

Conferința de Pace din anul 1947 de la Paris a reprezentat un moment decisiv pentru viitorul României, atât în ceea ce privește teritorialitatea cât și perspectiva dezvoltării economice. La sfârșitul primului război mondial România a reușit întregirea națională, situându-se în tabăra statelor învingătoare, străduindu-se continuu în perioada interbelică pentru păstrarea acestui statut, cu toate modificările și influențele politice și ideologice care au frământat întreaga perioadă. Revizionismul unor state europene a pus însă sub semnul incertitudinii acest statut, iar reacția întârziată și ineficientă a democrațiilor occidentale au agravat climatul politic care a dus la declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale în anul 1939. La sfârșitul acestui război situația României era una ingrată, de țară ocupată de către unul dintre învingători-URSS, cu pierderi teritoriale însemnate și viitor neclar.

Perspectiva unei păci în care să se reușească recuperarea teritoriilor pierdute, s-a conturat în cercurile guvernamentale încă din anul 1942 când s-a înființat Biroul Păcii de către Mihai Antonescu, cu scopul de a se crea cadrul documentar necesar susținerii din punct de vedere științific a doleanțelor României. Activitatea Biroului a fost suplimentată de institute de cercetare, centre de studii, oficii de statistică și alte instituții, cu scopul de a constitui „Programul pentru pregătirea materialului documentar de informare și propagandă în vederea Conferinței de Pace” (Buzatu, 2009).

Pentru zona Banatului a fost investit Institutul Social Banat-Crișana de la Timișoara cu misiunea de a asigura suportul documentar necesar. Din multitudinea de teme repartizate pentru studiu se numără și documentul de față „Problema țărănească” redactat de Cornel Grofșorean, președintele institutului care s-a implicat cel mai mult în această participare. Reprezintă prima variantă, o ciornă de fapt, care va fi integrată în studii de mai mari dimensiuni, unele publicate în Revista Institutului Social Banat-Crișana, altele rămase în manuscris (Albert, 2007). Este manuscris pe fișe de diferite dimensiuni, reprezentând concepția autorului cu privire la perspectiva satului din Banat, a evoluției în contextul în care Rusia Sovietică își anunțase intențiile de lărgire a sferei de influență.

Atenția care s-a dat Banatului în procesul de pregătire a păcii a fost specială. Cele mai multe dintre dosarele delegației s-au concentrat pe problema Transilvaniei, Banatul urmând imediat. Explicația constă în faptul că Banatul istoric era disputat de cele trei țări vecine: România, Ungaria, Iugoslavia. Fiecare dorea cât mai mult și încercau din răsputeri să convingă marile puteri asupra legitimității cererilor lor. Manuscrisul expus este o mică parte a participării Banatului la marele eveniment al Conferinței de Pace, anul acesta împlinindu-se 75 de ani. După încheierea lucrărilor conferinței și semnarea tratatelor, Banatul a obținut granițele care există și astăzi, iar România și-a redobândit statutul de țară independentă, dar s-a dat totodată și startul unui amplu și complex proces de comunizare și sovietizare.

Dr. Carmen Albert