^Start
Organizatorii FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SABIN PAUTZA și Muzeul Banatului Montan Reșița vă invită miercuri, 26 octombrie 2022 la ora 18:00 să participați la
vernisajul expoziției de artă plastică GIFTIG – TOXIC a reputatului artist plastic Bogdan PIPERIU care va avea loc la sediul instituției, în sala Stendl.
Născut în urmă cu 43 de ani în Reșița, Bogdan Piperiu este pictor, designer și grafician. A studiat pictura de șevalet la Liceul de Arte din Reșița. Trăiește și pictează de mai mulți ani la Tuttlingen, Germania. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Reșița dar și a Kunstkreist Tuttlingen (Uniunea Artiștilor din Tuttlingen).
Are în palmares peste 25 de expoziții naționale și internaționale, personale și de grup. Pictura sa are mesaje și teme complexe, de la frică, la supraviețuire și violență, dar și peisajele de acasă care vibrează din pânzele sale. Este pictura propriilor sale trăiri, cu dimensiunea reală, tăioasă și gri a prezentului perpetuu.
Expoziția va fi prezentată de Ada D. CRUCEANU și Bata MARIANOV.
În deschiderea evenimentului vor susține un recital Mihai- Alexandru ȚIBREA, clasa a V-a, Școala Gimnazială ”Marius ȘANDRU”, Reșița, Carina MELUȚ, clasa a XII-a, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA”, Reșița precum și Cristian JAKAB.
Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP) este un proiect METARSIS iniţiat din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan - şi nu numai - compozitorul şi dirijorul Sabin PAUTZA şi din respect pentru muzica de calitate, muzică studiată în ani de zile, cu renunţări şi sacrificii. Concretizat prin efortul unit al iubitorilor de muzică adevărată, FISP, ediţia a IX-a, se desfăşoară la Reşiţa în perioada 26 – 30 octombrie 2022. Evenimentul dedicat sărbătoririi a 150 de la construirea aici, la Reșița, a primei locomotive cu abur de pe teritoriul actual al României cuprinde: expoziţii, lansare de carte, concerte, recitaluri şi Concursul de Interpretare Pianistică şi Compoziţie SABIN PAUTZA, ed. a VIII-a.
Manager interimar,
Dr. Livia MAGINA
Colectia numismatica cuprinde 14.500 monede
Colectia de istorie a tehnicii numara 900 piese
Colectia de carte si istoria artei - 300 de exemplare
Colectia de arta populara si etnografie - 1121 de piese
Program vizitare: Luni - Sâmbătă, 09:00 - 17:00