Serviciu pentru fumători – obiect decorativ între artă și viciu.

Cel mai răspândit viciu al omenirii, fumatul, a devenit una din problematicile sanitare dificil de estompat. Unul dintre principalele ingrediente folosite în fumat este tutunul. Tutunul este o plantă ale cărei frunze, după un proces intens de deshidratare, sunt frecvent utilizate în confecționarea țigaretelor și trabucurilor. Tabacul, cum mai este denumit tutunul, face parte din familia Solanaceae, genul Nicotiana, iar acesta se regăsea în mod natural încă de acum 5000 de ani în Anzii peruvieni și ecuadorieni, fiind utilizat de băștinașii amerindieni ca un medicament universal pentru a trata diferite afecțiuni. De asemenea, fumatul a avut și o conotație religioasă, acesta fiind folosit de vraci și șamani în diferite incantații, cu scopul detașării mentalului de corp, facilitând așa-zisa apropriere față de zei.

O formă mai elevată a produselor din tabac o constituie trabucul, țigară rulată din foi de tutun, pregătită minuțios, în care tutunul din care este produs trebuie să fie optim fermentat și uscat, iar frunza plantei de tutun trebuie să aibă o textură elastică, mătăsoasă, cu nuanțe de maro ori negru, cu proprietăți bune de ardere și cu o aromă plăcută.

Apariția trabucului a fost prima dată sesizată în secolul al X-lea în America Centrală, mai precis în cultura mayașă, în special în zona insulară, respectiv Cuba sau Guatemala. Ulterior, în secolul al XVIII-lea, începea și producția la scară industrială pe teritoriul Europei, primele fabrici fiind în Spania, unde se confecționau trabucuri din tutun cubanez.

Vasul strecurător de la Stenca Liubcovei.

Unul dintre cele mai vechi meșteșuguri practicate de către om este confecționarea de obiecte din lut. Acestea erau obținute prin amestecul a patru elemente considerate de vechii greci ca fiind primordiale în existența materiei: pământ, apă, foc și aer. Pornind de la simpla modelare a lutului în contact cu apa și exploatând transformarea pe care o suferă un obiect obținut astfel prin ardere, omul a reușit să dezvolte o tehnologie pe care o va utiliza continuu de-a lungul evoluției civilizației până în prezent.

Urna funerară de la Liubcova - Țiglărie.

În toate epocile istorice, în cazul morții unui individ, colectivitatea umană din care făcea partea se confrunta cu un aspect al cărui finalizare instituie, în timp, un sistem complex de practici privind modul de tratare a defunctului (înhumare, ardere etc.), lucruri ce definesc și reprezintă ritul funerar practicat de comunitate.

Pornind de la aceasta, propunem pentru obiectul lunii o urnă funerară, descoperită în cadrul cercetărilor arheologice ale necropolei de la Liubcova – Țiglărie. Urna provine din unul dintre cele 69 de morminte de incinerație cercetate în cadrul necropolei, încadrată cronologic Culturii Gârla-Mare. Zona Liubcovei a fost îndelung cercetată din punct de vedere arheologic, fiind identificate numeroase dovezi legate de diferitele manifestări ale civilizațiilor preistorice și antice.

Zinc tipografic.

Litografia (din greaca veche λίθος - litos, piatră + γράφω - grafein, a scrie) este o metodă de tipar utilizând o placă sau o piatră cu o suprafață perfect netedă. Litografia, care înseamnă așadar scriere sau desen pe piatră, se bazează pe relația de respingere dintre ulei și apă. Artistul desenează pe o placă de calcar poroasă (sau o placă de imprimare metalică) cu un mediu gras. O soluție chimică de acid și gumă arabică este apoi aplicată pe suprafață, care fixează imaginea grasă în piatră, stabilind zonele de imagine și non-imagine. În procesul de imprimare, piatra este menținută umedă pe măsură ce cerneala pe bază de ulei este rulată pe suprafață. Imaginea atrage cerneala și respinge apa, în timp ce zonele nedesenate atrag apa și resping cerneala. Piatra este acoperită cu o foaie de hârtie și trecută printr-o presă de tipar de înaltă presiune care transferă desenul pe hârtie. Litografia a fost descoperită de către inventatorul german Alois Senefelder în anul 1796, de atunci ea fiind folosită pentru a imprima un text sau o lucrare artistică pe hârtie sau pe un alt material potrivit.

Un tip distinct de litografie, procesul de zincografie a fost un proces de imprimare planografic care folosea plăci de zinc mai degrabă decât plăci de calcar mai costisitor și mai greoi.

O medalie a Societății de Căi Ferate din Anina din anul 1885.

Exponatul lunii decembrie la Muzeul Banatului Montan din Reșița constă într-o medalie de bronz realizată în atelierul de turnătorie artistică al Societății de Căi Ferate Anina în anul 1885, obiect care face parte din colecția de numismatică a muzeului. Piesa prezintă următoarele caracteristici: Avers: central, stema mijlocie maghiară timbrată de coroană (reprezentare în relief înalt); fără legendă. Revers: central, simbolul căilor ferate (roată de tren cu aripi și mănunchi de fulgere), în spate, raze; în partea de sus, simbolul minier (două unelte încrucișate), deasupra, literele AVT (inițialele de la Aninai Vasút Társaság – Societatea de Căi Ferate Anina), în partea de jos, legenda semicirculară: ANINA 1885 OKT.10. D = 74 mm, G = 199,3 g.

Deşi începuturile mineritului şi metalurgiei în Banat sunt atestate încă din antichitate, aceste activităţi vor intra într-o fază de dezvoltare modernă odată cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea când Banatul a fost încorporat Imperiului Habsburgic ca un domeniu al coroanei supus împăratului, o provincie camerală în care nu s-a permis existenţa proprietăţii private asupra marilor moşii, după cum nu a fost acceptată niciun fel de suzeranitate particulară laică sau ecleziastică. Primele activităţi industriale s-au concentrat în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea pe exploatarea resurselor subsolului bănăţean, în principal a zăcămintelor de metale feroase, neferoase şi cărbune, ceea ce a determinat o intensă activitate minieră şi metalurgică.

Estetica unui crepuscul.

Obiectul lunii noiembrie este o Mapa de corespondență datând din 1899, un exemplar rar, prin frumusețea și atenția detaliului. Aparține cu siguranță unui atelier al Imperiului austro-ungar, cu autor necunoscut însă. Erau multe atelierele care la sfârșitul sec. al XIX-lea se întreceau să redea eleganța și să etaleze frumosul celor mai comune obiecte, fie că era vorba de casă, birou, ateliere de lucru. Era o grijă specială acordată formei de prezentare, tipică perioadei de liberalizare culturală, manifestată pregnant în universul multinațional și cosmopolit al Imperiului.

Artă vânătorească - cornul de cerb pentru praf de pușcă.

Vânătoarea s-a metamorfozat de-a lungul timpului din necesitate în pasiune, devenind deseori parte a mondenului masculin. Perfecționarea metodelor și a echipamentelor de vânătoarea a plasat ființa umană în vârful lanțului trofic, transformând omul într-unul dintre cei mai eficienți vânători.

Primele accesorii pentru praful de pușcă au fost sesizate la trupele germane Lansknecht încă de la sfârșitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea. Acestea erau confecționate din lemn cu aspect de semisferă sau din os sculptat sub formă sferică, având grosimea de 6-8 cm.

Partidele de vânătoare, organizate riguros, deseori spre divertismentul celor avuți, aveau ca scop, în cele mai dese cazuri, capturarea căpriorului

Cel de-al optulea demers plastic semnat Maia Truțulescu, ajunge în fața publicului, luni, 29 mai, ora 18, în sala de expoziții a Muzeului Banatului Montan. Este vorba despre expoziția de pictură intitulată „JOURNEY - STEPS & TRACES” /Călătorie - pași și urme. Curator/ critic de artă, Conf. univ. Dr. Gabriel Kelemen, Facultatea de Arte și Design Timișoara, și Vicepreședinte UAP Timișoara. Expoziția se întinde pe două săli și cuprinde lucrări realizate în ultimul an.

Maia, care are un palmares remarcabil la această vârstă, a participat și în ultima perioadă, la manifestări artistice, colective sau de grup, atât naționale cât și internaționale, dintre care am aminti doar câteva:

Emiratele Arabe Unite - expoziție virtuală în cadrul Pavilionului României Expo Dubai; “First Flight - 40 years” - Art in Conversation, Londra; Expozitie colectivă la Centrul Expozitional Documentar al Universitatatii de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”; Expoziție colectivă la Muzeul Național Constantin Brâncuși- Târgu Jiu; Expozitie personală la București la Muzeul Țăranului Român, precum și participări la mai multe competiții de profil.

În fiecare an, la 18 mai este sărbătorită Ziua Internaţională a Muzeelor, o manifestare organizată începând din anul 1977 de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) și proiectată a fi un bun prilej de consolidare a relaţiilor de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public.

Anual, acest eveniment invită muzeele, artiștii, profesioniștii și comunitățile lor să creeze, să-și imagineze și să împărtășească noi practici de creare de valoare, noi modele de afaceri pentru instituțiile culturale și de inovarea soluțiilor pentru provocările sociale, economice și de mediu în contextul actual. Anul acesta, tema aleasă pentru sărbătoarea muzeelor este „Muzeele, Sustenabilitatea și Starea de bine”.

Cu acest prilej, în data de 18 mai, la orele 12,00, la sediul Muzeului Banatului Montan din Reșița se va desfășura o conferință de presă în cadrul căreia va fi prezentat cel mai recent număr al anuarului științific al muzeului -Banatica, 32/2022. Volumul, tipărit la prestigioasa Editură Mega din Cluj-Napoca, reunește 28 de studii și articole ale unor istorici și cercetători din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Arad, Satu Mare sau Reșița.

În Romania, evenimentul NOAPTEA MUZEELOR este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO).

La Muzeul Banatului Montan Reșița evenimentul „Noaptea Muzeelor” a ajuns la cea de-a zecea ediție. Întâmpinăm vizitatorii cu expoziții inedite, interactive, cu activități pentru copii și adulți, indoor și outdoor.

Expoziții și activități:
• ”Identități fragile. Muzeul Pandemiei. Stația Reșița” – un proiect muzeal care prezintă obiecte-emoții devenite simboluri ale pandemiei, în fapt o colecție de drame și experiențe personale încapsulate într-o traumă colectivă; este primul muzeu participativ dedicat pandemiei și care ilustrează tranzițiile emoționale (re)simțite individual, dar experimentate colectiv de fiecare dintre noi; colecția este compusă d eobiecte donate din toată țara, inclusiv de către reșițeni;

• „Sic transit…” expoziția personală Suzana Fântânaru;
• Cusături și port popular în Banat;
• Trecutele expoziții;
• Prezentare film documentar „100 de ani de film românesc”;
• Sesiune de caricaturi;
• Atelier de face-painting (pe terasă);
• Atelier-concurs „Găsește comoara!” (în curte și în expoziții).