Începând din 15 iunie, ne redeschidem porţile pentru Dumneavoastră, publicul nostru de care ne-a fost atât de dor.

Pentru a da dovadă de responsabilitate socială, vă precizăm câteva din măsurile de prevenire a infectării cu noul tip de coronavirul SARS-CoV-2 pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a ne putea vizita:

• accesul publicului va fi permis doar în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
• vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu;
• la intrarea în muzeu se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
• termometrizarea non-contact a vizitatorilor este obligatorie. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu;
• vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu;
• accesul în muzeu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m;
• respectarea fluxului de vizitare unidirecțional pentru facilitarea menținerii distanței fizice;
• limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm cu drag !

Arme de foc din colecția Muzeului Banatului Montan - Pistolul "Balcanic"

Istoria armelor a evoluat concomitent cu istoria armatelor, armele, albe sau de foc, jucând un rol major în modul în care s-au purtat războaiele. Din punct de vedere tehnic, armele au experimentat de-a lungul timpului intense schimbări și îmbunătățiri, fapt care a dus la o creștere a letalității acestora. Una dintre aceste îmbunătățiri a fost reprezentată de introducerea cremenei în locul pulberii, care era ușor de deteriorat la umezeală.

Așa numitele pistoalele balcanice cu cremene se împart în două mari categorii, pistoale propriu-zise și pistoale de cobur, agățate de șaua calului.

Șut și gol! Prima echipă de fotbal a Reșiței 1911

Alături de „grădinile de tir”, care s-au bucurat de popularitate în mai multe orașe din Banat, fotbalul s-a transformat în tradiție la Reșița încă de acum 100 de ani. Primul meci de fotbal disputat la Reșița a avut loc în 1911, cu echipa din fotografia care se constituie în obiectul lunii iunie. Echipa de fotbal era parte a Clubului Reșițean al Muncitorilor, înființat în același an de către salariații uzinelor StEG, Reșița. 

După război a luat ființă echipa U.D. Reșița, care a intrat în competiția Ligii de Vest în 1927, iar în 1930 devine campioană națională, câștigând cu 2-0 în fața echipei S.G. Sibiu. Printre cei mai cunoscuți jucători de fotbal ai perioadei a fost și Ladislau Szépe, care a antrenat echipa de juniori, de asemenea câștigătoare a campionatului în 1936.

Anii interbelici au reprezentat pentru echipa de fotbal a Reșiței

Grup de muncitori de la „Fabrica de mașini și roți montate” din Reșița la sfârșitul secolului al XIX-lea

Exponatul lunii mai 2020 este o Fotografie reprezentând un grup de muncitori de la „Fabrica de mașini și roți montate” din Reșița la sfârșitul secolului al XIX-lea; hârtie foto, sepia, pe carton cu chenar alb, cu sigla atelierului fotografului Fáy Márton, 50 x 40 cm. Fáy Márton a fost fotograful oficial al StEG-ului la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. A avut atelierul fotografic pe Strada Principală a Reșiței din acea vreme (Hauptgasse), în casa lui Maier János. Potrivit reclamei, atelierul său oferea, pe lângă fotografii de grup sau portrete individuale, fotografii mărite după tablouri, acuarele, picturi în ulei, precum și obiecte și material fotografic.

Istoria industrială a Banatului Montan debutează odată cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea când, în urma păcii de la Passarowitz din 21 iulie 1718, Banatul a fost încorporat Imperiului Habsburgic ca un domeniu al coroanei supus împăratului. Primele activităţi industriale

Corn decorativ sec. XIX

Colonizările secolului al XVIII-lea în Banat au respectat principiul deschiderii, al comunicării conform ideologiei Luminilor, a cosmopolitismului și diversității și nu al separării. Această diversitate română-germană-maghiară-sârbă în principal, a construit Banatul modern, a făcut drumurile și desecările, a construit urbanitățile, industriile, a sistematizat satele, a schimbat radical starea provinciei. Decisivă în construcția multiculturalității și interculturalității bănățene a fost relația româno-germană. Toate cercetările istorice, cel puțin din ultimii 20 de ani, surprind acest dialog, toleranța, preluarea reciprocă de modele, reprimarea sentimentului de superioritate, acceptarea bilingvismului, de fapt acceptarea „celuilalt” fără a șterge propria identitate, singurele care pot determina conviețuirea unor grupuri oricât de diverse.

Locuri din Epoca de gheață: Ursus Spelaeus din peștera Popovăț

În urmă cu multe zeci de mii de ani, oamenii peșterilor s-au întâlnit cu mamifere care astăzi nu mai sunt: hiene, mamuți lânoși, rinoceri lânoși sau urși de peșteră.
Povestea URȘILOR DE PEȘTERĂ (URSUS SPELAEUS, fam. URSIDAE ) începe în urmă cu 400.000 de ani și se termină în timpul ultimei mari glaciațiuni, când se consideră că aceștia au dispărut, adică cu peste 20.000 de ani în urmă. Având ca loc de hibernare peștera, schelete ale urșilor de peșteră s-au găsit pe teritoriul Europei, din Spania, Franța, Germania și până în Rusia. În România, au fost identificate schelete de Ursus spelaeus în mai multe locații, cea mai cunoscută fiind Peștera Urșilor (Chișcău, jud. Bihor) unde au fost găsite 140 de cranii de urs. Cu toate că au fost animale de talie mare, putând atinge greutatea de 400-500 de kg, cu un cap imens, cu frunte lată și dinți puternici (caninii superiori putând atinge

Mașina de scris Underwood

Dezvoltarea tehnică a civilizației umane a atras după sine necesitatea stringentă de transmiterea informațiilor și a cunoștințelor în formate accesibile și durabile în timp. Explorând temporal firul cronologic al genezei tiparului s-a sesizat existența în Asia medievală a primelor documente imprimate. În timpul dinastiei chineze Song, Bi Sheng, între anii 1041 - 1048, inventează tiparul cu caractere mobile din porțelan. Totuși tipografia modernă, este strâns legată de proiectul lui Johannes Gutenberg, care a introdus presa de tipar mecanică și literele mobile dintr-un aliaj ce avea la bază plumbul, aliaj folosit și în prezent.

Necesitatea realizării unui dispozitiv portabil, facil de manevrat, a fost pentru ingineri o reală provocare. Astfel că inginerul englez Henry Mill a brevetat la 6 ianuarie 1714 proiectul primei mașinării ce putea să imprime literele una după alta, iar în 1808 Pellegrino Turri a pus în funcțiune prima mașină de scris. În mediul industrial producerea în masă

Obrăzar de coif descoperit la Vărădia - Chilii

Parte importantă a armurii, coiful sau casca reprezenta pentru soldatul roman protecția pentru zona capului, a cefei și a gâtului. Bogat împodobite sau dimpotrivă cazone, coifurile romane reflectau arma, gradul sau chiar starea social și economică a individului, motiv pentru care regăsim în cadrul lor coifuri folosite în luptă sau coifuri folosite pentru parade, sau chiar coifuri folosite în luptele dintre gladiatori. De-a lungul timpului protecția pentru corp a evoluat în forme mai eficiente și mai complicate, care să țină pasul cu armele folosite în luptă sau chiar cu moda. Numit galea sau cassis de către romani, el cunoaște o evoluție tipologică și cronologică, însă în același timp este o piesă de echipament militar, standardizată, executat fiind într-o fabrica- atelier militar specializat. În timpul marșului, dacă situația nu impunea purtarea ei, casca se putea atârna pe umăr sau de restul bagajului unui soldat, aceasta făcând parte din echipamentul obligatoriu și standardizat al acestuia. Elementele de decor, cum sunt creasta din pene sau păr de animal- în special de cal, adaosuri de pietre prețioase sau geme de sticlă, serveau la individualizarea și semnalarea purtătorului, în special a rangului avut de acesta în cadrul armatei.

De-a lungul timpului, numeroase astfel de piese au fost descoperite pe tot teritoriul Imperiului Roman. Unele dintre acestea sunt aproape complete, din altele însă s-au păstrat doar câteva fragmente. Cele mai frumoase și mai complete exemplare au fost descoperite la Berkasovo, Lech, Mainz,

M A C L A   C O A X I A L Ă   (fragment)

Geomorfologia solului terestru scoate la iveală nestematele arhitectului primordial întruchipat prin însăși Mama Natură. Finalitatea evoluției a mii de ani în procesul de desăvârșire a capodoperelor, este spectaculos! Florile de mină constituie produse subterane ce cuprind atât pietre cu structură simplă, cât și minerale complexe și impresionante, de o frumusețe epică.

Macla expusă provine de la Ocna de Fier, unde a fost descoperită de colecționarul Constantin Gruescu, fiind achiziționată de la acesta în anul 1982.

Procesul de formare a maclelor se bazează pe reguli stricte de tip geometric prin concatenarea mai multor indivizi ai aceleași specii minerale. Geneza maclei se produce fie în timpul cristalizării mineralului, ori prin deformarea ulterioară a constituirii acestuia (macla mecanică). Maclația se produce transversal cu un plan sau cu un ax fără a coincide

Fotografie înfățișând 7 dirijori de coruri din Banat – Lugoj 1904.

Exponatul lunii septembrie 2019 este o Fotografie înfățișând 7 dirijori de coruri din Banat în frunte cu Ion Vidu, întruniți la Lugoj în 1 decembrie 1904; hârtie foto, sepia, pe carton cu chenar floral alb, text manuscris adnotat de Ioan Purcărița conținând numele dirijorilor (Ioan Vidu, Iacob Dragu, Pavel Pupu, Ioan Jura, Traian Fira, Iacob Berlogia, Ioan Purcărița), 36 x 30 cm.

Fenomenul coral sătesc din Banat este covârşitor popular şi doar în mică măsură folcloric. Corurile din Banat nu au luat fiinţă din vreo iniţiativă particulară, şi cu atât mai puţin din vreuna oficială, ci din entuziasmul colectiv şi bucuria pentru cântare a satului întreg.

Primele forme de „cântare împreună” s-au închegat în bisericile săteşti, pentru ca, pe lângă cantorii din strană, şi „poporenii” să poată da răspunsuri la Liturghie. Bazându-se pe simţul muzical nativ al bănăţenilor,