Luna septembrie-luna pompierului.

Obiectul lunii septembrie la Muzeul Banatului Montan Reșița este reprezentat de un costum de pompier format din veston, pantalon și caschetă. Costumul are culoare bleumarin, cu inserții roșii și petlițe asemenea. Cascheta are culoare roşie, cu baretă decorativă aurie metal tunatică având la punctele de inserţie capete de lei în relief, litera P dispusă frontal. Este realizată din alamă prelucrată la cald. Toporul de la costumul de paradă al pompierilor are mâner din lemn lăcuit negru. Corpul toporului este cromat, tăişul ascuţit iar cureaua din piele neagră. Sabia de la costumul de paradă prezintă o lamă din oţel, uşor curbată cu teacă şi apărătoare din alamă, cu ornamente vegetale în relief. Pe mâner este reprezentat vulturul bicefal şi capul zeiţei Atena. Plăsele sunt realizate din sidef alb.

Statueta antropomorfă bicefală de la Zorlențu Mare - Icleliște.

Pentru obiectul lunii august am ales să prezentăm un obiect descoperit în cadrul cercetărilor arheologice din județul nostru și care face parte din categoria obiectelor ce descriu viața spirituală a comunităților preistorice. Este vorba despre statueta antropomorfă bicefală descoperită în cadrul săpăturile arheologice de la Zorlențu Mare –Icleliște.

Cercetările arheologice de la Zorlențul Mare reprezintă una din cele mai importante săpături arheologice din Banat, iar în cadrul acestei stațiuni neolitice au fost descoperite un număr mare de idoli și amulete. Bogăția materialului descoperit aici a făcut posibilă realizarea tipologiei plasticii culturii Vinča din Banat.
Idolii sunt reprezentări antropomorfe ale unor divinități, zeități, iar pentru religiile politeiste, acestea reprezintă obiecte de cult religios. Plastica neolitică simbolizează manifestări magico-religioase, însă în același timp reprezintă și expresii ale unor înclinații artistice. În Banat, pentru cultura Vinča, evoluția plasticii se încadrează în contextul general, însă dezvoltă într-o maniere proprie anumite elemente individuale.
Idolul dublu de la Zorlențu Mare a fost descoperit în cadrul campaniilor

Locomotivă de tip 1E (seria 150.000).

Obiectul lunii iulie îl reprezintă o schiță tehnică a locomotivei de tip 1E (seria 150.000) fabricată în anul 1955 la Combinatul Metalurgic Reșița. Locomotivele din seria 150.000 au fost realizate după modelului german DR 50 căruia i s-au adus multiple îmbunătăţiri. La momentul dării în exploatare, au reprezentat tipul de bază cel mai modern utilizat de C.F.R.

Având distribuţie Heusinger, frână automată Knorr, injector de apă Friedmann şi ardere mixtă cărbune-păcură, locomotivele au fost dotate, după 1959, şi cu termosifon şi evacuare dublă Kylchap.
Între 1946 şi 1961, Reşiţa a fabricat 261 de astfel de locomotive.

Fotografie (tip carte poștală) cu numărul de inventar 12717.

Fotografie (tip carte poștală) cu numărul de inventar 12717, reprezentându-i pe regele Ferdinand I și pe regina Maria la Reșița, prezenți la botezarea primei locomotive produse în oraș, la Uzinele UDR, după integrarea Banatului în cadrul României Mari. După cum se poate observa, locomotiva poartă numărul 50243, fiind numită „Regele Ferdinand” în onoarea suveranului. Era un tip de locomotivă pentru linii cu ecartament normal, construită după proiectul german G10, fiind produsă în orașul de pe valea Bârzavei începând cu anul 1926. Vizita suveranului a avut loc în 10 iunie 1926, iar în 14 septembrie locomotiva a fost dată în folosință în cadrul Căilor Ferate Române.

Un lot din Tezaurul monetar roman târziu de la Moldova Nouă – Dealul Curcubăta (sec. IV p. Chr.).

Colecția de Numismatică a Muzeului Banatului Montan din Reșița adăpostește patru tezaure monetare de epocă romană târzie, ce însumează peste 10 000 de piese provenite din arealul sudic al Banatului Montan, încadrate cronologic în veacul al IV-lea p. Chr. În cadrul proiectului „Exponatul lunii la muzeu” propunem spre expunere un lot de 50 de piese – folles care fac parte din tezaurul monetar de la Moldova Nouă – dealul Curcubăta, descoperit întâmplător în vara anului 1996, în timpul unor lucrări de amenajare de pe traiectul barajul Tisa-Potoc – Stația de flotație. S-a apreciat că tezaurul a fost ascuns în grohotișul de pe dealul Curcubăta, la cca. 500 m de barajul Tisa-Potoc, fiind adus la suprafață și împrăștiat pe o suprafață destul de mare de alunecările de teren și torentele de apă. Prin cercetările de teren, dar și prin recuperarea monedelor păstrate de muncitori, numărul pieselor componente ale acestui tezaur a ajuns până acum la 746 de monede, dintre care 673 de monede sunt păstrate la muzeul reșițean, 67 monede la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș și 6 monede la Muzeul Național al Banatului din Timișoara.

Studiu "Problema țărănească" (1942).

Conferința de Pace din anul 1947 de la Paris a reprezentat un moment decisiv pentru viitorul României, atât în ceea ce privește teritorialitatea cât și perspectiva dezvoltării economice. La sfârșitul primului război mondial România a reușit întregirea națională, situându-se în tabăra statelor învingătoare, străduindu-se continuu în perioada interbelică pentru păstrarea acestui statut, cu toate modificările și influențele politice și ideologice care au frământat întreaga perioadă. Revizionismul unor state europene a pus însă sub semnul incertitudinii acest statut, iar reacția întârziată și ineficientă a democrațiilor occidentale au agravat climatul politic care a dus la declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale în anul 1939. La sfârșitul acestui război situația României era una ingrată, de țară ocupată de către unul dintre învingători-URSS, cu pierderi teritoriale însemnate și viitor neclar.

Perspectiva unei păci în care să se reușească recuperarea teritoriilor pierdute, s-a conturat în cercurile guvernamentale încă din anul 1942 când s-a înființat Biroul Păcii de către Mihai Antonescu, cu scopul de a se crea cadrul documentar necesar susținerii din punct de vedere științific a doleanțelor României. Activitatea Biroului a fost suplimentată de institute de cercetare, centre de studii, oficii de statistică și alte instituții, cu scopul de a constitui „Programul pentru pregătirea materialului documentar de informare și propagandă în vederea Conferinței de Pace” (Buzatu, 2009).

MAŞINA DE CALCUL - alternativa mecanică a calculatorului de birou.

Din dorința de a-și simplifica permanent munca, omul a încercat să creeze dispozitive cu ajutorul cărora să poată efectua, într-un timp scurt și cu foarte mare acuratețe, calcule matematice. Prin urmare, apariția mașinilor de calcul a fost rezultatul unei necesități derivate din soluționarea unor procese de tip financiar – contabil. Prima mașină de calcul era concepută și fabricată în 1642, de matematicianul Blaise Pascal inventatorul unui dispozitiv ce putea efectua calcule cu numere de maxim 8 cifre. Odată cu trecere timpului, tehnologia avansează astfel că, în prima jumătate a secolului al XX-lea, diferite companii s-au axat pe fabricarea în serie a dispozitivelor de calcul mecanic.

MAŞINA DE CALCUL, expusă ca obiectul lunii, face parte din colecția Istoria Tehnicii din cadrul Muzeului Banatului Montan Reșița începând cu anul 1986. Dispozitivul marca RESULTA – BS „7” are dimensiunile de 15×8×10 cm și cântărește 1,384 kg. Calculele efectuate erau atât operațiuni de adunare cât și de scădere, în care erau folosite doar numere formate din maxim 7 cifre, respectiv maxim 7 zecimale.

A fost fabricată de firma Maschinen und Werkzeugfabrik Paul Brüning (Fabrica de Mașini și Unelte „Paul Brüning”), produsul fiind catalogat ca mașină executată în generația a doua de producție, adică în perioada 1935-1943 și 1950, caracterizat printr-un mecanism de scădere și de control

Povestea celor 1000 de locomotive cu abur.

ALBUMUL „A 1000 A LOCOMOTIVA CONSTRUITĂ LA REȘIȚA”

Industria reșițeană a marcat în anii revoluției industriale mai multe premiere pentru istoria tehnicii de pe teritoriul de azi al României, printre care și executarea primelor șine de cale ferată în 1852 dar și a primei locomotive. În 2022 se împlinesc 150 de ani de la realizarea primei locomotive cu abur în atelierul Fabricii de mașini și roți montate din cadrul StEG. De la această premieră în zona sud-est europeană și până în 1964 când producția de locomotive acționate cu abur s-a sistat în favoarea celor cu motor Diesel, un număr de 1461 de de locomotive cu abur au fost realizate în uzinele reșițene. Un moment aparte a fost în luna septembrie a anului 1955, când locomotiva cu numărul 150.105 a ieșit pe porțile Uzinei de Construcții de Mașini din Reșița: era cea de-a 1000 a locomotivă cu abur realizată aici.

Antropomorfe pe pereții vaselor.

Obiectul lunii ianuarie, este ilustrat, de fapt, de reprezentările antropomorfe de pe pereții a două vase, unul descoperit la Gornea, în punctul toponimic Căunița de Sus și cel de-al doilea, descoperit la Zorlențul Mare Icreliște, în 1980, respectiv 1962.

Prima reprezentare antropomorfă, cea cu numărul de inventar 411, se păstrează într-o proporție de circa 35%, are o față triunghiulară, ochi realizați prin incizie, brațele nu sunt păstrate în întregime dar acestea par să fie ridicate în sus și sânii sunt marcați prin două proeminențe excizate. De asemenea, urmărind aliniamentul capului, în raport cu poziția gâtului și a corpului, precum și poziția mâinilor, aceste elemente ne sugerează mișcarea, tocmai din această cauză arheologii au numit această reprezentare antropomorfă ca fiind o dansatoare.

Halebardă ornamentală.

Ca arme albe, infanteria secolelor XVI-XVIII folosea de regulă halebarda, necesară împotriva şarjelor de cavalerie, dar şi sabia, foarte bună în situaţii de luptă corp la corp. Halebarda dădea posibilitatea de a-l ţine pe cavalerist la distanţă. Dacă trupa acţiona grupat, sprijinită de arcaşi, aceste arme puteau fi folosite cu maximum de randament. Halebarda putea avea mai multe forme, dar în general ea avea un tăiş de formă concavă sau convexă, un vârf de suliţă, necesar împungerii şi un cârlig, necesar agăţării cavalerului aflat în galop. În zilele noastre halebardele pot fi observate în dotarea Gărzii Elveţiene a Cetăţii Vaticanului,