Începând din 15 iunie 2020, ne redeschidem porţile pentru Dumneavoastră, publicul nostru de care ne-a fost atât de dor.

Pentru a da dovadă de responsabilitate socială, vă precizăm câteva din măsurile de prevenire a infectării cu noul tip de coronavirul SARS-CoV-2 pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a ne putea vizita:

• accesul publicului va fi permis doar în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
• vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu;
• la intrarea în muzeu se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
• termometrizarea non-contact a vizitatorilor este obligatorie. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu;
• vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu;
• accesul în muzeu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m;
• respectarea fluxului de vizitare unidirecțional pentru facilitarea menținerii distanței fizice;
• limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm cu drag !

Antropomorfe pe pereții vaselor.

Obiectul lunii ianuarie, este ilustrat, de fapt, de reprezentările antropomorfe de pe pereții a două vase, unul descoperit la Gornea, în punctul toponimic Căunița de Sus și cel de-al doilea, descoperit la Zorlențul Mare Icreliște, în 1980, respectiv 1962.

Prima reprezentare antropomorfă, cea cu numărul de inventar 411, se păstrează într-o proporție de circa 35%, are o față triunghiulară, ochi realizați prin incizie, brațele nu sunt păstrate în întregime dar acestea par să fie ridicate în sus și sânii sunt marcați prin două proeminențe excizate. De asemenea, urmărind aliniamentul capului, în raport cu poziția gâtului și a corpului, precum și poziția mâinilor, aceste elemente ne sugerează mișcarea, tocmai din această cauză arheologii au numit această reprezentare antropomorfă ca fiind o dansatoare.

Halebardă ornamentală.

Ca arme albe, infanteria secolelor XVI-XVIII folosea de regulă halebarda, necesară împotriva şarjelor de cavalerie, dar şi sabia, foarte bună în situaţii de luptă corp la corp. Halebarda dădea posibilitatea de a-l ţine pe cavalerist la distanţă. Dacă trupa acţiona grupat, sprijinită de arcaşi, aceste arme puteau fi folosite cu maximum de randament. Halebarda putea avea mai multe forme, dar în general ea avea un tăiş de formă concavă sau convexă, un vârf de suliţă, necesar împungerii şi un cârlig, necesar agăţării cavalerului aflat în galop. În zilele noastre halebardele pot fi observate în dotarea Gărzii Elveţiene a Cetăţii Vaticanului,

Cel mai vechi act din colecția de documente a Muzeului Banatului Montan.

Rastatt (Germania), 4 noiembrie 1748. În numele lui Ludovic Georg, marchiz de Baden şi Hochberg, conte de Sausenberg, Johann Mihchael Seiß, vânător desemnat la Higlsheim [= Hügelsheim, lângă Rastatt], îi acordă lui Johann Georg Schöpfflin un atestat de vânător, după ce acesta din urmă şi-a făcut ucenicia cu cinste şi sârguinţă la el şi la alţi vânători, enumeraţi nominal, de la care a învăţat să vâneze raţe, cerbi și alte animale sălbatice.

Ludovic Georg, marchiz de Baden s-a născut în anul 1701 și a murit la vârsta de 60 de ani în 1761, la Rastatt. Deși nu a avut o carieră militară importantă, spre deosebire de tatăl său, el a preferat să se dedice pasiunii pentru vânătoare. Din 1707 până în 1731 a fost comandantul

Brățări de sticlă din mormintele medievale de la Cuptoare-Sfogea.

Piesele propuse pentru a fi expuse în luna octombrie 2021 la Muzeul Banatului Montan din Reșița în cadrul proiectului „Exponatul lunii la muzeu” sunt 4 brățări de sticlă descoperite în mormintele din necropola medievală de la Cuptoare-Sfogea în timpul campaniilor de săpături efectuate între anii 1976-1982 și 1983-1985. De-a lungul întregii perioade de investigare au fost descoperite peste 300 de morminte de inhumație din care a rezultat un bogat inventar cuprinzând monede și un mare număr de podoabe împărțite în trei categorii: podoabe de cap și gât, podoabe pentru brațe și podoabe pentru mâini. Atrage atenția varietatea materialelor din care au fost confecționate aceste podoabe, de la argint aurit cu pietre semiprețioase, argint, bronz, cupru, la sticlă, lut sau os. Descoperirile monetare au oferit câteva repere pentru datarea mormintelor cu inventar și a obiectelor de podoabă, precum și încadrarea cronologică relativ exactă a duratei de funcționare a necropolei, una din cele mai mari și mai importante necropole medievale a Banatului. Astfel, determinarea cronologică a lotului de monede bizantine, sârbești și maghiare descoperite la Cuptoare probează că ele acoperă o perioadă mai mare de două secole, de la sfârșitul secolului al XII-lea și până în veacul al XIV-lea. Necropola medievală de la Cuptoare atestă astfel existența unei așezări ale cărei începuturi

Ceasul de buzunar – accesoriu de lux sau utilitate cotidiană.

Determinarea și identificarea dimensiunii temporale prin mecanisme măsurabile a constituit o preocupare constantă a omenirii. Din zorii istoriei până în proxima contemporaneitate, în universul ceasurilor s-au cunoscut o sumedenie de dispozitive dedicate măsurării timpului. Începând cu egipteni antici, ce identificau momentele zilei cu ajutorul ceasurilor solare, până la tehnologiile actuale ale smart-watch-urilor, ceasurile s-au optimizat lent, înlănțuit, fiecare ajustare a pricinuit descoperirea facilă a celei posterioare.

Apariția ceasului de buzunar datează de la începutul secolului al XVI-lea, atunci când Peter Heinlein, un ceasornicar din Nürnberg, creează primul ceas mecanic portabil de dimensiuni reduse denumit Oul din Nürnberg. Primele prototipuri de acest gen funcționau cu ajutorul a 26 de piese cuprinse într-un mecanism bazat pe un sistem caracterizat prin balans cu ax şi palete denumit Schpindel-uhr.

Apogeul ceasurilor de buzunar se identifică în special cu perioada ArtDeco, când aceste piese au fost frecvent utilizate în special la serate și recepții. Dintre fabricanţii ceasurilor de buzunar s-au remarcat Michael Graz, Peter Garon, Abraham Louis Breguet, Patek Philippe și nu în ultimul rând Georges Ducommun, iar mărcile cele mai apreciate erau considerate a fi Bréguet, Graham, Le Roy & Fils, Longines și Doxa.

Ceasul de buzunar expus ca obiectul lunii face parte din colecția istoria tehnicii din cadrul Muzeului Banatului Montan, Reșița începând cu 1989, prin achiziție de la Bogdan Gheorghe din comuna Carașova, județ Caraș-Severin. Obiectul prezentat este datat din 1906, cu marca Doxa având formă circulară cu diametru 65 mm. În partea frontală,

Placă de bronz.

Banatul secolului al XIX-lea era deja un spațiu prosper, cu o identitate bine conturată rezultată din mixul de populație al colonizărilor tereziene și iozefine, cu majoritatea românească, atât în partea montană, cât și la câmpie. Economia înfloritoare a permis și o bogată activitate culturală, fiecare etnie etalându-și cu mândrie identitatea. Chiar dacă exista un veritabil dialog intercultural, tolerant, diversitatea etno-lingvistică cu specificul său, era o realitate exprimată artistic prin intermediul corurilor, fanfarelor, asociațiilor sportive/culturale, competițiilor, turneelor, adunărilor aniversative, accentuând consecințele politicilor secolului Luminilor, care a făcut din spațiul bănățean o regiune unică.

Obiectul lunii august expus la Muzeul Banatului Montan face parte din colecția istoria tehnicii, este o placă aniversară de bronz pe suport de lemn realizată în anul 1922 cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Reuniunii de Cântări din Reșița. Aniversările erau sub forma spectacolelor unde participau atât membrii asociației respective cât și invitați, peste 20 de coruri, fiecare profitând de momentul respectiv pentru a interpreta în limba proprie creații corale tradiționale sau recente. Placa este inscripționată cu text în limba germană, română și maghiară, limbile vorbite cu precădere în Banat, include numele participanților, al asociațiilor,

Toți oamenii StEG-ului: Albumele Georg Scheda.

Zeci de mii de oameni au contribuit de-a lungul celor 250 de ani de la aprinderea furnalelor la Reşiţa în 3 iulie 1771 la creşterea oraşului. Fiecare dintre ei a fost marcat de unicitatea aventurii pe care a trăit-o putând lăsa măcar o dovadă a acesteia.

Povestea obiectului lunii IULIE la Muzeul Banatului Montan aduce cu sine dovada incontestabilă a unei astfel de aventuri incredibile trăite de Georg Scheda în Banat. Este vorba despre două albume foto unice, bogat ornamentate, elegante, luxoase, adevărate bijuterii realizate în stil eclectic, specific finalului de secol, obiecte decorative extraordinare cu funcţie estetică şi mnemonică deopotrivă.

Albumele au un parcurs propriu: au intrat în colecţia Muzeului înainte de 1989, fiind achiziţionate de la familia Iclozan din Begheiu Mic,

Urnă funerară.

Urna funerară cu numărul de inventar 873 face parte din colecția de arheologie a Muzeului Banatului Montan din Reșița. Locul de proveniență al acesteia este localitatea Liubcova, punctul toponimic Țiglărie sau Depozitul lui Fischer, din Clisura Dunării.

Interesant este modul în care aceasta a fost descoperită. În anul 1979 urna este găsită alături de încă alte cinci vase asemenea de către elevul Rubaș Ignat ca urmare a scăderii nivelului Dunării. Astfel, în anul 1981, au debutat cercetările arheologice în cadrul necropolei plane de incinerație de la Liubcova. Un aport important la cercetarea necropolei a avut-o arheologul reșițean Caius Săcărin, a cărui activitate a fost strâns legată de cercetarea Clisurii Dunării.

Urna funerară este supraetajată, nu are gât, în schimb păstrează două toarte dispuse în zona diametrului maxim. Vasul este ornamentat cu

Teodolit optic

După 1718, odată cu trecerea Banatului în stăpânirea Habsburgilor în urma păcii de la Passarowitz, și, respectiv, după organizarea sa ca domeniu nemijlocit al Coroanei imperiale, noua administrație a depus eforturi deosebite și a realizat investiții ample în sensul extinderii lucrărilor miniere de adâncime, introducând cele mai avansate tehnici de exploatare ale bogățiilor subsolului disponibile la acea vreme. În acest scop au fost înființate, după modelul celorlalte provincii ale Imperiului, oficii și direcțiuni miniere, a fost elaborată o legislație minieră modernă, minele au fost concesionate către particulari, iar numeroși specialiști – lucrători minieri, silvici, metalurgi, etc. – provenind din regiuni cu vechi tradiții miniere, au fost colonizați în noua provincie. Aceste măsuri au fost în măsură să racordeze mineritul și industria metalurgică bănățeană la nivelul tehnic al Europei Centrale din acel timp. În anul 1718 se construiește la Ciclova primul cuptor de topit minereul de cupru, satul respectiv devenind primul centru industrial de pe teritoriul Banatului Montan. Un an mai târziu, în 1719, se construiește la Bocșa Montană primul furnal, proiectat de inspectorul minier Frederich Freiberg, realizat cu aportul unor muncitori specializați aduși din Boemia. După alți 3 ani, în 1722, începe exploatarea primei mine de minereu de cupru la Dognecea, ulterior în anul 1727, întregul cadrul minier fiind supus legislației austriece în urma introducerii Codului Maximilian,